Follow Us @soratemplates

marți, 18 martie 2014

Platoul Carstic Salin Meledic

Platoul Meledic se află în subcarpații Vrancei în județul Buzău, pe teritoriul administrativ al comunelor Lopătari și Mânzălești în bazinul superior al râului Slănic afluent al râului Buzău, între râul Slănic S, pârâul Jgheab E, pârâul Meledic N şi pârâul Sărat. Altitudine maximă - 608 metri, fiind alcătuit din argile si gresii de cuvertură pe melasă miecenă salmastră a unui masiv de sare, înconjurată de formația de gresii şi șisturi argiloase.. Este declarată rezervație geologică.
Peștera 6S este de două ori deținătoare a recordului mondial pentru cea mai lungă peșteră formată în sare. În prezent ocupă locul doi după peștera ICRC (MALHAM) din Israel
Tot în cadrul complexului carstic Meledic întâlnim numeroase depresiuni ovale sau rotunde acoperite de apă, mlăştinoase sau uscate. Ele reprezintă doline ce s-au format în condiţiile în care sarea se află la adâncime mai mare. Prin îngemănarea dolinelor au apărut microdepresiuni în care s-au cantonat lacuri, cele mai reprezentative fiind Lacul Mare şi Lacul Castelului. Aportul din pluvial si lipsa contactului cu masivul de sare (pe care s-a format aceste lacuri) a determinat îndulcirea apei și implicit schimbarea vegetației. Versanții platoului Meledic au canioane adânci de 5-6 m cu lățimi de 0,5 - 3 m și rupturi de pantă de 2 m.